Evenimente private
Am pornit această poveste onorând comenzi de la familii pulsând de dor după deserturile din copilărie, gust care nu se uită ușor! Așadar, oricât am crescut între timp, ne-am dorit să păstrăm și această preocupare, pentru îndulcit reuniunile familiale. Să participăm cu ceea ce facem mai bine la acea atmosferă plină de iubire!
Cu mare interes pentru ingrediente sănătoase am creat deserturi fabuloase, foarte avantajoase când vine vorba despre evenimente la care sunt prezenți copii sau persoane obligate să-și monitorizeze consumul de dulce zi de zi.
Putem îndulci evenimentele de familie la fel de spectaculos fără zahăr și fără gluten, de la un tort generos până la dulcegării pentru antren. Surprinde-i pe cei dragi cu o felie de prăjitură sofisticată, de exemplu, cu sfeclă roșie sau spanac, a cărei structură se bazează pe făina de migdale, ingredientul nostru preferat.
Orice ai alege pentru reuniunea ta de familie – și orice dimensiune ar avea – îți garantăm că prima reacție la deserturile noastre va fi surpriza. Una plăcută, desigur! Vino la o degustare, să te convingi și singur!
Intră în legătură cu noi